Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat, într-un mesaj publicat pe facebook, că a aprobat, astăzi, în ședința de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru construcția Drumului Expres Bacău- Piatra Neamț (51 km), pentru care au fost alocate 9,13 miliarde de lei (inclusiv TVA).
„Noul drum expres trebuie construit în termen de 48 de luni, după semnarea contractului și are ca scop scoaterea traficului greu și de tranzit din municipiile Bacău și Piatra Neamț.
Acest nou obiectiv de infrastructură rutieră face parte din rețeaua primară TEN-T Core, iar construcția lui este finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027″, a precizat ministrul Transporturilor.
Premierul Marcel Ciolacu, aflat pe şantierul defrişărilor de pe Valea Oltului, l-a lăudat pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru ,,decizia bărbătească” de a închide traficul, iar în această notă, premierul a fost întrebat câtor miniștri din Guvernul său le lipsește ,,bărbăția” de a lua decizii pentru țară.
„Nu știu dacă le lipsește bărbăția, dar exemplul domnului Grindeanu o să-i motiveze să fie mai curajoși pe viitor. Hai să fim corecți. Nu e o perioadă de guvernare ușoară care ne-am asumat-o. Timp nu poate cumpăra nimeni. În schimb, prin decizii rapide și argumentate poți câștiga acest timp din dinamica deciziilor, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu l-a lăudat din nou pe ministrul Sorin Grindeanu pentru ”decizia bărbătească” de a închide traficul de pe Valea Oltului.
Vreau să-l felicit pentru decizia bărbătească pe care a luat-o, până la urmă şi Guvernul României, la pachet cu înjurăturile de rigoare, dar vreau să spun foarte clar că asta ar fi dus la peste un an de zile întârzieri, cu discuţii mari şi în ceea ce priveşte finanţarea. A fost o discuţie corectă, a declarat premierul.
Termenul oficial până la care trebuie finalizate lucrările este 9 august.
CITEȘTE ȘI: